Serile Masteratelor SNSPA

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) vă invită la „Serile Masteratelor SNSPA”, eveniment destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat.


În fiecare “Seară a Masteratelor”, vor fi prezentate programele de masterat din cadrul SNSPA, oportunităţile profesionale pe care le oferă, disciplinele studiate, modalitatea de admitere, iar reprezentanţii structurilor academice din cadrul SNSPA vor răspunde la toate întrebările venite din partea viitorilor candidaţi.

„Serile Masteratelor SNSPA” se vor desfășura conform următorului program:

  • Luni, 8 mai 2023, ora 18:00, în format online: Seara masteratelor la Facultatea de Administrație Publică. Detalii, aici.
  • Marți, 9 mai 2023, ora 18:00: Seara masteratelor la Facultatea de Management. Detalii, aici.
  • Miercuri, 10 mai 2023, ora 18:00, online: Seara masteratelor la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Detalii, aici.
  • Joi, 11 mai 2023, ora 18:00, în format hibrid: Seara masteratelor la Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Detalii, aici.
  • Joi, 18 mai 2022, ora 18:00, în format hibrid: Seara masteratelor la Facultatea de Științe Politice. Detalii, aici.

Accesați website-urile structurilor academice ale SNSPA pentru mai multe detalii privind programul evenimentelor.

 

La evenimente sunt aşteptaţi toţi cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public sau privat, viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul internațional, profesionişti pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane, experți și cercetători în domeniul științelor politice, al guvernării locale, centrale și europene și al dezvoltării societății civile, specialialiști în proiectare de cercetare avansată sociologică și antropologică și analiza datelor utilizând metode calitative, cantitative și mixte, inclusiv metode etnografice și vizuale, viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene, toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei, sau cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.

SNSPA are un portofoliu complex, format din peste 58 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe administrative, drept, ştiinţe ale comunicării, sociologie, relații internaționale şi management. Programele de masterat sunt organizate la formele de învăţământ cu frecvenţă şi frecvenţă redusă, cu predare în limba română sau în limba engleză.

Consultă lista tuturor programelor de masterat ale SNSPA, aici.

Comments are closed.