În perioada 22-25 mai 2018, Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează Zilele Porților Deschise, serie de evenimente dedicată tuturor celor interesaţi de domeniul relațiilor externe, diplomaţiei, securităţii sau integrării europene.
Evenimentele pregătite în cadrul ediţiei de anul acesta a “Zilelor Porților Deschise” la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană reprezintă un spațiu prielnic dezbaterilor argumentate și reflecțiilor critice pe teme actuale de politică externă și securitate. Continuare a iniţiativei derulate anul trecut, organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la Tratatul de la Roma, tema principală a evenimentelor din acest an este legată de noile provocări din vecinătatea Uniunii Europene în conexiune cu implicațiile conceptului “Europa solidară”, lansat chiar luna aceasta de Președintele Comisie Europene Jean-Claude Juncker la Conferința State of the Union 2018 (Florența).
- Mese rotunde şi o conferință academică internațională, la care vor participa experți recunoscuți din România si din străinătate, ministrul Afacerilor Externe, vice-Președintele Parlamentului European, profesorii de la Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană, cercetători din centre universitare partenere, reprezentanți ai Institutului Uniunii Europene de Studii de Securitate și Centrului de Studii Transatlantice din Ucraina. Acestea vor oferi o perspectivă a schimbărilor semnificative din politica externă a UE, a evoluțiilor geopolitice regionale, cu accent pe impactul asupra politicii externe a României ca stat la granița UE, concentrându-se cu precădere pe statele din vecinătatea estică și sudică.
- Expoziția de fotografie va dezvolta în mod creativ tema “vecinătății ca ambiguitate”.
- Sesiune de mentorat în carieră, întâlniri cu absolvenți şi profesori SNSPA. Programul pregătit cuprinde şi evenimente legate de promovarea ofertei educaţionale a Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană, ofertă ce include zece programe de masterat pentru viitorii specialişti în relaţii internaţionale, integrare europeană, diplomaţie şi studii de securitate.
Evenimentele se vor desfăşura la sediul SNSPA (Bd. Expoziției, nr 30 A), etajul 8, Sala multifuncțională 804.
Toate evenimentele sunt deschise publicului, pe baza unei confirmări prealabile prin acest formular online.
Urmăriți programul detaliat al seriei de evenimente pe site-ul: www.dri.snspa.ro !
Dezbaterile fac parte din Centrele de Excelență Jean Monnet derulate în cadrul DRIIE “In and Out: Understanding the European Union Beyond Its Borders” și “Structures of Interconnectivity in the EU’s Neighbourhood” și sunt co-finanțate de Comisia Europeană prin programul Erasmus +.
Evenimentele se vor desfăşura în limbile română și engleză.
Pentru întrebări sau alte detalii despre program: miruna.troncota@dri.snspa.ro