Seara masteratelor la Facultatea de Management (SNSPA)

Miercuri, 11 mai 2022, ora 18:30, Facultatea de Management din cadrul SNSPA vă invită la Seara masteratelor, un eveniment online, destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat în domeniul managementului.

Vor fi prezentate toate programele de masterat din cadrul Facultății de Management, oportunităţile profesionale pe care le oferă, disciplinele studiate, modalitatea de admitere, iar coordonatorii masteratelor vor răspunde la toate întrebările venite din partea viitorilor candidaţi.

Pentru a participa la eveniment, vă rugăm să completați acest formular online.

 

Informează-te și alege!
Facultatea de Management, cea mai tânără structură din cadrul SNSPA, îşi asumă rolul de a pregăti tinerii care îşi doresc o carieră în structurile de conducere ale organizaţiilor, în practica și consultanța de afaceri și management.

Programele de masterat din cadrul Facultății de Management (SNSPA) oferă studenţilor flexibilitatea de a-şi personaliza educația atât în funcție de propriile interesele specifice, cât și în concordanță cu aspirațiile de carieră. Prin programele noastre de studii universitare de masterat, gândite după principiul “experiental learning”, ne propunem să depășim perspectiva unei simple pregătiri în domeniu oferind aplicanților posibilitatea reală de a deveni acei “lideri” cu potențial de dezvoltare a domeniului în care lucrează și totodată cei care pot transforma vieți, cariere și companii în povești de succes.

 

Consultă lista programelor de masterat:
– Antreprenoriat și management strategic
– Management și branding corporative
– Programs and investments

Comments are closed.