Înscrieri online pentru admiterea la Facultatea de Management (SNSPA)

Vineri, 7 iulie 2023, încep înscrierile online pentru admiterea la programele de licență ale Facultății de Management (SNSPA).

 

În perioada 7-14 iulie 2023, accesează platforma admitere.snspa.ro  și creează-ți contul de candidat/ă la admiterea la SNSPA. Completează câmpurile obligatorii, încarcă documentele fotografiate/scanate și selectează programul de studii de la Facultatea de Management pentru care optezi. Fiecare candidat poate alege mai multe opțiuni pentru a crește șansele de a fi admis/ă la unul dintre programele de studii de la SNSPA.

Asigură-te că ai completat corect media examenului de Bacalaureat, care va reprezenta media ta de admitere.

Taxa de înscriere este unică, în valoare de 80 de lei, indiferent de numărul programelor pentru care ai optat. Achită online taxa de înscriere, direct din contul de candidat, sau încarcă dovada plății, dacă ai achitat taxa prin ordin de plată / internet banking.

Respectă calendarul admiterii și finalizează înscrierea la timp! Termen limită: 14 iulie 2023, ora 14:00. După ce ai completat toate câmpurile și ai încărcat toate documentele solicitate, previzualizează „Fișa de înscriere” pentru a te asigura că opțiunile, informațiile și documentele încărcate sunt corecte. După finalizarea înscrierii, în contul tău, vei găsi fișa ta de înscriere, disponibilă pentru descărcare. Salvează și printează fișa! Vei avea nevoie de ea la înmatriculare.

 

 

Programele de studii și numărul locurilor la buget scoase la concurs:

  • Management (IF): 81 de locuri la buget

 

Condiții de admitere

Admiterea la programele de licență ale Facultății de Management (SNSPA) se face online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro, în ordinea descrescătoare a mediei de concurs, respectiv a mediei examenului de Bacalaureat, în corelaţie cu opțiunile candidatului, în limita locurilor prezentate în oferta educațională pentru anul universitar 2023-2024.

 

 

Calendarul admiterii

  • Înscrieri online: 7 – 14 iulie 2023, ora 14:00
  • Afișarea rezultatelor finale (candidați admiși pe locurile alocate de la buget, taxă, listă de așteptare): 18 iulie 2023
  • Înmatricularea candidaţilor declaraţi admişi: 19 – 21 iulie 2023

 

Pentru înscrierea online la concursul de admitere, candidații sunt invitați să urmeze acești pași:

Pasul 1. Pregătirea înscrierii
Înscrierea online la Facultatea de Management se desfășoară în perioada 7 – 14 iulie 2023.

Platforma de admitere se deschide pe 7 iulie, la ora 9:00 și se închide pe 14 iulie, la ora 14:00.

Pentru înscrierea online ai nevoie de:

  • un dispozitiv de tip desktop PC, laptop, tabletă sau telefon mobil, cu acces la internet;
  • adresă personală de e-mail pe care să o monitorizezi constant;
  • aproximativ 15 minute pentru selectarea facultății și a programelor de studii la care vrei să te înscrii, completarea câmpurilor obligatorii, încărcarea documentelor fotografiate/scanate și achitarea taxei de înscriere.

Actele de care vei avea nevoie pentru înscriere

Asigură-te că ai la îndemână toate actele de care vei avea nevoie pentru a completa câmpurile obligatorii (Poți încărca în platforma de admitere documentele, în format *.pdf, *.png sau *.jpeg/jpg). Fotografiază sau scanează următoarele documente necesare înscrierii:

  • certificatul de naștere,
  • cartea de identitate,
  • certificatul de căsătorie (dacă este cazul),
  • diploma de Bacalaureat (sau diplomă echivalentă cu aceasta). Absolvenţii de liceu promoţia 2023 pot încărca adeverinţa care atestă promovarea examenului, în care se menţionează atât media generală obţinută la examenul de Bacalaureat, cât şi notele obţinute la probele susţinute.
  • documente care demonstrează încadrarea candidatului în una din categoriile speciale: olimplici naționali sau internaționali, proveniți din centrele de plasament, absolvenți de licee din mediul rural, candidați de etnie romă (document scanat sau fotografie a documentului),
  • adeverința medicală eliberată de medicul de familie, pe care se menţionează „clinic sănătos pentru înscrierea la facultate”,

 

Dacă ai întrebări:

  • Verifică dacă întrebarea ta nu și-a găsit deja răspunsul la secțiunea “Întrebări frecvente
  • Nu ezita să ne contactezi! Dacă ai întrebări privind înscrierea online și programele de studii ale Facultății de Management, trimite un e-mail la adresa admiterefmsnspa@facultateademanagement.ro.

 

Pasul 2. Completează contul de candidat la admiterea la Facultatea de Management (SNSPA)

În perioada înscrierilor accesează platforma admitere.snspa.ro, secțiunea Înscrieri online și creează-ți contul de candidat/ă la admiterea la SNSPA. Înscrierea online se realizează rapid. Selectează și ordonează, în funcție de preferințele tale, programele de studii la care vrei să te înscrii la Facultatea de Management (SNSPA). Fiecare candidat poate alege mai multe opțiuni pentru a crește șansele de a fi admis/ă la unul dintre programele de studii de la SNSPA. Completează câmpurile obligatorii și încărcă toate documentele solicitate, scanate/fotografiate.

 

Asigură-te că ai completat corect media examenului de Bacalaureat, care va reprezenta media ta de admitere.

 

Taxa de înscriere este unică, în valoare de 80 de lei, indiferent de numărul programelor pentru care ai optat. Achită online taxa de înscriere, direct din contul de candidat, sau încarcă dovada plății, dacă ai achitat taxa prin ordin de plată / internet banking.

 

Pasul 3. Finalizează înscrierea. Termen limită: 14 iulie, ora 14:00

După ce ai completat toate câmpurile și ai încărcat toate documentele solicitate, verifică cu atenție sumarul înscrierii, la secțiunea Finalizare. Platforma te atenționează în cazul în care una sau mai multe secțiuni ale contului tău sunt incomplete și te îndrumă către acestea.
Nu poți finaliza înscrierea dacă există secțiuni incomplete. Previzualizează „Fișa de înscriere” pentru a te asigura că opțiunile, informațiile și documentele încărcate sunt corecte. Apasă butonul “Finalizează înscrierea”! numai după ce ești sigur că ai completat toate informațiile corect și ai făcut opțiunile dorite.

Atenție! După apăsarea butonului “Finalizează înscrierea”! nu mai poți face modificări.

 

După finalizarea înscrierii, în contul tău, vei găsi fișa ta de înscriere, disponibilă pentru descărcare. Salvează și printează fișa! Vei avea nevoie de ea la înmatriculare.

 

Atenție! După finalizarea înscrierii, vei primi, pe mailul folosit la crearea contului de candidat/ă, codul tău unic de înscriere. Folosind acest cod, te vei regăsi pe listele publicate cu rezultatele admiterii.

 

Ce ar trebui să mai știi:

  • După finalizarea înscrierii, în contul tău, vei găsi fișa ta de înscriere, disponibilă pentru descărcare. Salvează și printează fișa! Vei avea nevoie de ea la înmatriculare.
  • Marți, 18 iulie 2023, accesează admitere.snspa.ro, unde se vor afișa rezultatele admiterii la cele patru facultăți ale SNSPA, precum și detaliile legate de înmatriculare.
  • Urmărește permanent calendarul admiterii și website-ul Facultății de Management. După afișarea listelor cu toți candidații admiși pe locurile de la buget și taxă la Facultatea de Management, confirmă locul la programul de studii la care ai fost admis(ă) și înmatriculează-te. Neprezentarea la secretariat în perioada menționată atrage după sine pierderea locului ocupat.

 

Taxe

  • Taxa de înscriere la concursul de admitere: 80 de lei. Modalitate de plată a taxei de înscriere, aici.
  • Taxa de înmatriculare: 100 lei

 

 

Informații privind admiterea la Facultatea de Management pentru:

  • Cetăţenii din Republica Moldova, Albania, Ucraina de origine etnică română – click aici
  • Non-EU Citizens interested in becoming students at the Faculty of Management, please visit this page

 

Comments are closed.