Profesionalism, Inovație și Talent sunt cele trei cuvinte cheie care caracterizează Facultatea de Administrație Publică; o facultate activă, care se mândrește cu peste 25 de ani de experiență academică și de cercetare în științele guvernării și mii de absolvenți dedicați serviciului aflat în interesul cetățeanului.
O facultate în care fiecare student(ă) devine membru dinamic al unei comunități ce valorizează competiția, dar crede în munca în echipă. Scopul central al facultății este formarea actualilor și viitorilor funcționari publici din administrația publică centrală și locală. Profesorii noștri și cadrele asociate contribuie la realizarea de studii și cercetări științifice în domeniul administrației publice și private, colaborând cu organisme naționale și internaționale de profil.
Administrația europeană și guvernarea merită studiate aici, la Facultatea de Administrație Publică din cadrul SNSPA.
Profesori cu reputaţie naţională și internaţională, programe acreditate intern și european (suntem, in acest moment, singurii din tara care se pot lauda cu un program de licenta acreditat european, de Asociatia Europeana de Acreditare a Programelor in Administratia Publica – EAPAA, Olanda), parteneri instituţionali din mediul de afaceri, absolvenţi încadraţi în organizaţiile publice și private din ţară și de peste hotare, studenţi cu suflet și viziune, idei, aspiraţii și … braţele deschise viitorului!
Noi suntem exact așa cum ne dorim să fie guvernarea: eficientă, profesionistă și de încredere! Iar eu îmi doresc să vă convingeţi de acest lucru urmând studiile universitare de licenţă, masterat și doctorat la noi, în Facultatea de Administraţie Publică, comunitatea adevăraţilor profesioniști!
Avem peste 25 de ani plini de motive pentru care merită să ne alegeți.
Conf. univ. dr. Diana – Camelia Iancu
Decanul Facultății de Administrație Publică
Durata: 3 ani (6 semestre, 180 ECTS)
Forma de învățământ: cu frecvenţă (ZI)
Limba de studiu: română
Disciplinele studiate, aici.
Durata: 3 ani (6 semestre, 180 ECTS)
Forma de învățământ: la distanță (ID)
Limba de studiu: română
Disciplinele studiate, aici.
Durata: 3 ani (6 semestre, 180 ECTS)
Forma de învățământ: cu frecvenţă (ZI)
Limba de studiu: română
Disciplinele studiate, aici.
Domeniul „Științe Administrative” din cadrul SNSPA, înființat în anul 2001 – primul de acest fel din România, – se situează la intersecția mai multor domenii de studiu (management, drept public, politici publice, drepturile omului), asigurând, printr-o abordare interdisciplinară, o cunoaștere complexă a fenomenului administrativ, atât la nivel national, cât și internațional.
Consultați lista coordonatorilor și a temelor propuse, aici.