Admitere online la SNSPA

Anul acesta, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează admiterea în mediul online, prin intermediul platformei admitere.snspa.ro.

Concursul de admitere la studiile universitare de licenţă cuprinde două etape: preînscrierea online și admiterea.

Preînscrierea online se desfășoară în perioada 18 mai – 16 iunie 2020, pentru toate facultățile din cadrul SNSPA.

Admiterea la programele de studii universitare de licență din cadrul Facultății de Administrație Publică, Facultății de Comunicare și Relații Publice și Facultății de Management se face în ordinea descrescătoare a mediei de concurs, respectiv media clasei a XI-a, în corelaţie cu opțiunile candidatului și promovarea examenului de Bacalaureat, în limita locurilor prezentate în oferta educațională pentru anul universitar 2020-2021.

Facultatea de Științe Politice a continuat înscrierile online la pretestare, începute în luna februarie 2020. Candidații înscriși la Facultatea de Științe Politice vor participa la o pretestare online, care constă în rezolvarea prin mijloace electronice a unui test grilă la disciplinele și tematica anunțate deja pe website-ul facultății.

“Traversăm o perioadă plină de incertitudini, iar criza actuală generată de pandemia de coronavirus va avea, cu siguranță, repercusiuni majore asupra întregului sistem educațional. Cu toții suntem afectați și cu toții trebuie să ne adaptăm situației schimbate fundamental. Însă, pentru elevii claselor a XII-a, această criză a venit într-un moment crucial, iar universitățile trebuie să le ofere o modalitate de admitere adaptată condițiilor actuale. SNSPA le oferă liceenilor posibilitatea de a se preînscrie, pe baza mediei generale din clasa a XI-a, și de a afla care sunt șansele reale de a fi admis la facultate, înainte de începerea examenului de bacalaureat, când vom afișa lista candidaților în ordinea descrescătoare a mediilor. Ulterior, vor fi declarați admiși la facultate doar cei care vor încărca în platforma online dovada promovării examenului de bacalaureat.

Lansăm o platforma de admitere online, user friendly, accesibilă de acasă, pentru a nu-i scoate pe candidați din zona lor de confort și de siguranță. Printr-o comunicare directă, constantă și foarte implicată, SNSPA va fi alături de candidați, mult mai mult decât înainte, oferindu-le sprijin pe tot parcursul înscrierii.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

Cum se desfășoară admiterea online la SNSPA

Candidații vor accesa platforma de admitere în perioada 18 mai – 16 iunie 2020 și vor deschide un cont de utilizator. Platforma poate fi utilizată cu ușurință de pe orice dispozitiv de tip desktop PC, laptop, tabletă, telefon mobil, cu acces la rețeaua de internet. Pentru preînscriere, candidații vor completa câmpurile obligatorii, vor încărca documentele fotografiate/scanate, vor selecta programe de studii, de la toate facultățile din SNSPA, forma de învățământ (ZI/ID) și regimul de finanțare (locuri la buget/cu taxă).

  • Programe de studii predate în limba română: Administraţie publică, Administraţie europeană, Comunicare şi relaţii publice, Publicitate, Management, Știinţe politice, Relaţii internaţionale şi studii europene, Sociologie şi Psihologie
  • Program de studii predat în limba engleză: Communication and Emerging Media

Candidații care se vor înscrie la Facultatea de Administrație Publică, Facultatea de Comunicare și Relații Publice sau la Facultatea de Management vor completa media generală obținută în clasa a XI-a, care va reprezenta media de admitere, iar pentru departajare, în cazul mediilor egale, vor completa media obținută în clasa a XI-a, la disciplina Limba și literatura română. Candidaţii care optează pentru un program de licență organizat în limbă străină vor încărca suplimentar o scrisoare de motivație în limba engleză, notată cu calificativul ”admis” sau ”respins”.

Cei preînscriși la Facultatea de Științe Politice vor participa la o pretestare online care constă în rezolvarea prin mijloace electronice a unui test grilă, la disciplinele și tematica anunțată deja pe website-ul facultății. Testul se va desfășura timp de 40 de minute și va avea maximum 30 de întrebări extrase aleatoriu.

Înainte de începerea examenului de bacalaureat, SNSPA va afișa lista tuturor celor care s-au preînscris. Duminică, 21 iunie 2020, SNSPA va afișa un clasament al tuturor candidaților, în funcție de media generală a clasei a XI-a, pentru cei preînscriși la Facultatea de Administrație Publică, Facultatea de Comunicare și Relații Publice și la Facultatea de Management, și în funcție de nota obținută la pretestare, pentru candidații Facultății de Științe Politice.

Pentru a fi admiși la toate facultățile din SNSPA la care s-au înscris, după susținerea examenului de Bacalaureat și afișarea notelor la toate disciplinele, candidații vor încărcă în platforma de admitere online dovada promovării examenului de Bacalaureat.

După afișarea listelor cu toți candidații admiși pe locurile de la buget și taxă, fiecare candidat va confirma locul la programul de studii la care a fost admis și se va înmatricula.

 

Comments are closed.