Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie: “Suntem mândri că SNSPA este astăzi cea mai căutată instituție de învățământ superior din România, în aria științelor guvernării”

Marţi, 18 iulie 2023, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) va publica rezultatele admiterii la programele de licenţă.

Pentru admiterea 2023, SNSPA a scos la concurs 790 de locuri fără taxă la cele 10 programe de studii universitare de licenţă și a înregistrat un număr de 7.454 de candidaturi depuse online în platforma de admitere a instituţiei.

 

“An de an, concurența la SNSPA a înregistrat o creștere constantă, ajungând în 2023 la nouă candidați pe un loc la buget. Privim această evoluție cu mândrie, deoarece confirmă recunoașterea valorii academice și a prestigiului instituțional al universității noastre. Suntem conștienți de responsabilitatea pe care o avem față de fiecare tânăr care a ales să se alăture comunității academice a SNSPA.

 

Prestigiul nostru instituțional a fost construit de-a lungul anilor datorită rezultatelor profesionale remarcabile ale absolvenților SNSPA, calității programelor de studii și expertizei cadrelor didactice. De asemenea, apartenența SNSPA la consorțiul european CIVICA – Universitatea Europeană de Științe Sociale a oferit studenților SNSPA experiențe europene: de predare și cercetare, facilitățile unui campus inter-universitar și mai multe oportunități de interacțiune și colaborare cu colegi din toate universitățile membre ale alianței. În plus, am extins mobilitățile și proiectele Erasmus+ dincolo de granițele Europei, stabilind acorduri de parteneriat cu țări din Asia, America de Nord și America de Sud. Astfel, suntem capabili să răspundem nevoilor de formare pe piața muncii și să oferim oportunități de învățare internaționale pentru studenții noștri. Suntem mândri că SNSPA este astăzi cea mai căutată instituție de învățământ superior din România, în aria științelor guvernării.”, a susținut rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie.

 

 

 

În perioada 19 – 21 iulie 2023, fiecare candidat va confirma locul și va depune documentele necesare în vederea înmatriculării la programul de studii la care a fost admis.

 

Admiterea la cele 58 de programe de masterat ale SNSPA continuă. Înscrierile online se încheie vineri, 21 iulie 2023, iar rezultatele vor fi afișate marți, 25 iulie 2023. Platforma de admitere oferă posibilitatea candidaților de a alege masterate din oferta educațională a tuturor structurilor academice din SNSPA. Condițiile de admitere sunt stabilite în funcție de domeniul fiecărui masterat și presupun evaluarea unei probe de concurs, realizată de candidat/ă conform condițiilor specifice domeniului, afişate pe website-ul instituției. Toate informațiile legate de admiterea online la masteratele SNSPA pot fi consultate pe admitere.snspa.ro.

Comments are closed.