Admitere Snspa Facebook Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
Înscrieri la admiterea la Facultatea de Administraţie Publică
iul 15, 2013

Marţi, 16 iulie, încep înscrierile la Facultatea de Administraţie Publică.

Unde vă înscrieţi: la sediul Facultăţii (Str. Povernei, nr.6, sector 1), Sălile 115 şi 115 bis

Când vă înscrieţi: în perioada 16-23 iulie, în intervalul orar-luni-vineri, 09:00-17:00; sâmbăta – duminica, 09:00-14:00

Cum vă înscrieţi: veţi completa personal, cu atenţie, o cerere de înscriere tip, la care veţi anexa toate actele necesare înscrierii şi veţi achita taxa de înscriere (Taxa, în valoare de 150 de lei, se poate achita la casieria SNSPA, corp C, etaj 2, cam. 218)

Ce trebuie să prezentaţi: acte necesare la înscriere

 

Înainte de a ajunge la sediul Facultăţii, nu uitaţi:

  • să legalizaţi diploma de bacalaureat/adeverinţa de absolvire a liceului, certificatul de naştere, certificat de căsătorie sau certificat de schimbare a numelui, dacă este cazul)
  • să aduceţi de la medicul de familie o adeverinţă medicală (în original), pe care se menţionează „clinic sănătos pentru înscrierea la facultate”
  • să xeroxaţi buletinul/cartea de identitate
  • să faceţi patru fotografii tip buletin de identitate (3/4 cm), color
  • să cumpăraţi un dosar plic
  • să aveţi la voi buletinul/cartea de identitate,

 

La înscriere, trebuie să prezentaţi diploma de bacalaureat/adeverinţa de absolvire a liceului în original

 

Dacă aveţi întrebări, ne puteţi contacta pe: admitere.snspa@gmail.com sau la telefon: 021 318 08 97 (interior 1121, 1123); 021 318 08 85 (direct) .

©2013 SNSPA. Toate drepturile rezervate.