Admitere Snspa Facebook Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
Serile Masteratelor la SNSPA
iun 12, 2015

În perioada 17-26 iunie 2015, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) organizează „Serile Masteratelor la SNSPA”, eveniment destinat studenţilor şi absolvenţilor interesaţi să-şi continue studiile cu un program de masterat.  Sunt aşteptaţi toţi cei care sunt interesaţi de o carieră diplomatică, în domeniul studiilor de securitate şi diplomaţiei, viitorii experţi în gestionarea proiectelor cu finanţare europeană sau în evaluarea de politici publice şi a programelor europene, cei care doresc să-şi dezvolte competenţe şi abilităţi necesare unei poziţii de top management în sectorul public, profesionişti pregătiţi să îşi asume sarcini de brand manageri sau interesaţi în dezvoltarea unei cariere în managementul resurselor umane, viitorii specialişti în comunicare şi publicitate care doresc dezvoltarea unei cariere în mediul internaţional sau cei interesaţi de construirea unei cariere academice şi de cercetare.


În fiecare "Seară a Masteratelor", vor fi prezentate programele de masterat din cadrul SNSPA, oportunităţile profesionale pe care le oferă, disciplinele studiate, modalitatea de admitere, iar reprezentanţii facultăţilor şi departamentelor SNSPA vor răspunde la toate întrebările venite din partea viitorilor candidaţi.

Serile Masteratelor la SNSPA” vor avea loc la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei, nr. 30 A, sector 1), conform următorului program:

 

Toţi cei care doresc să participe sunt rugaţi să confirme prezenţa completând acest formular.

Eveniment organizat cu sprijinul CeCOP.

 

SNSPA are un portofoliu complex, format din 50 de programe de masterat, în domenii precum: științe politice, ştiinţe ale comunicării, sociologie, ştiinţe administrative, relații internaționale. Programele de masterat sunt proiectate atât pentru aprofundarea cunoştinţelor, dar şi în funcție de exigențele unui mediu socio-profesional dinamic, aflat într-o perpetuă schimbare.

Lista programelor de masterat, aici.

Toţi cei care doresc să afle mai multe informaţii legate de calendarul admiterii la masterat, preînscrierea online, tutoriate sau probele de concurs, pot accesa site-ul admitere.snspa.ro

 

©2013 SNSPA. Toate drepturile rezervate.