Facultatea de Comunicare și Relaţii Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) lansează noua specializare cu predare în limba engleză „Comunicare și media emergente”/”Communication and Emerging Media”.
Programul se adresează studiilor universitare de licență, învățământ cu frecvență, iar planul de învățământ reflectă tendințele din programele de studii similare oferite de universități din Statele Unite ale Americii, din Europa și din țară.
Odată cu dezvoltarea pieței dispozitivelor mobile, proliferarea diverselor formate media și creșterea interconectării și a accesului la informație, a apărut și cererea pentru specialiști care să comunice strategic, eficient, sigur, corect în aceste noi media. „Am inițiat programul de Comunicare și media emergente cu gândul de a încuraja tinerii talentați și ambițioşi să îmbrățișeze lumea digitală și să valorifice, pentru ei și pentru organizațiile în care vor lucra, revoluţia tehnologică. Tot ce se întâmplă în acest moment în jurul nostru confirmă ideea că viitorul este al comunicării, iar când se face joncțiunea și cu tehnologia, putem spune că avem șansa de a le oferi studenţilor și absolvenţilor de comunicare tot ce le trebuie pentru a izbândi”, prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, decanul Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA).
Prin această nouă specializare, Facultatea de Comunicare și Relații Publice pregătește absolvenți în pas cu tehnologia. Profesorii sunt dedicați, pasionați de noile tehnologii și de impactul lor în comunicare. Absolvenții specializării „Comunicare și media emergente (cu predare în limba engleză)/Communication and Emerging Media” vor fi capabili să planifice, dezvolte, implementeze și evalueze strategii de comunicare digitală pentru companii și organizații. Facebook, Instagram, YouTube, Twitter, Google, LinkedIn sunt doar câteva din elementele ce definesc ADN-ul unui absolvent al noii specializări.
Absolvenţii acestei specializării pot deveni specialiști în marketing digital, specialiști în Social Media, experți în performance media, consultanți în PR online; specialiști în comunicare și relaţii publice, consultanţi în PR comercial, instituţional, politic, cultural, sportiv, internaţional; brand manageri și directori de produs, consultanţi de marketing și comunicare electorală, specialiști și consultanţi în resurse umane și traineri.
Mai multe detalii despre admiterea la noul program cu predare în limba engleză, cursuri și perspective profesionale, aici.