Admitere Snspa Facebook Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative
“Descoperă ruta profesională @SNSPA”. Sesiuni gratuite de consiliere și orientare în carieră, adresate elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, care doresc să se formeze în domeniile socio-umane
nov 20, 2017

Alegerea unei rute profesionale este una dintre cele mai importante decizii în viață.  Într-un mediu dinamic, competitiv, axat pe rezultat și performanță, sunt necesare abilități din ce în ce mai specializate, ceea ce solicită un grad ridicat de autocunoaștere și adaptare la schimbare. Influențele care mijlocesc decizia în carieră sunt din ce în ce mai numeroase. Totodată, tinerilor le sunt puse la dispoziție foarte multe oportunități, ceea ce face ca alegerea să fie mai dificilă. 
 
Cunoscând dificultățile cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi, profesori ai Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), din cadrul Departamentului de Sociologie, Specializarea Psihologie, își propun să se implice în viitorul academic și profesional al elevilor de liceu, pentru alegerea unei viitoare cariere. 

În acest sens, SNSPA organizează gratuit programul „Descoperă ruta profesională @ SNSPA”, care cuprinde sesiuni de consiliere și orientare în carieră, adresate elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, care doresc să se formeze în domeniile socio-umane.

Programul va consta în două întâlniri care vor avea loc la sediul SNSPA (Bd. Expoziției nr.30 A, sector 1),  în data de 8 decembrie 2017 (sesiunea I) și 19 ianuarie 2018 (sesiunea a II-a), de la ora 14:00. Participarea la cele două sesiuni este gratuită. Elevii care doresc să participe la acest program sunt rugați să completeze online un formular publicat pe site-ul admiterii la SNSPA, www.admitere.snspa.ro, numărul de locuri fiind limitat.

 

Cadrele didactice care vor participa la sesiunile de consiliere și orientare în carieră, în cadrul activităţilor organizate în programul naţional “Şcoala Altfel”, sunt rugate să se înscrie, trimiţând un mail la adresa: catalina.rosca@politice.ro.

 

Organizator eveniment: Lect. univ. dr. Cătălina Roșca;

Email: catalina.rosca@politice.ro

©2013 SNSPA. Toate drepturile rezervate.